 |
| sursa |
In urma cu 3 ani ne-am mutat intr-un apartament cu doua camere, decomandat, marisor, usor imbunatatit: termopan la un balcon, ceva gresie si faianta in baie, parchet laminat, var lavabil. Mobila am cumparat-o de la fostii proprietari - dormitorul si canapeaua din sufragerie.
Tot de la ei am ne-au ramas contra-cost si jaluzelele verticale, lustrele, niste rafturi, perdeaua de la sufragerie, un suport de papuci, cuierele, oglinda din baie...
Am mai facut noi mici schimbari pe ici pe colo in limita posibilitatilor, dar vreo transformare deosebita nu s-a produs: am dat cu var, am cumparat covoare, am pus o perdea la balconul de la bucatarie si am ticsit debaraua si dulapurile cu haine, vesela, oale, etc.
Ne-am simtit cam stingheri in primele zile si uneori inca mai avem aceasta senzatie si acum. Iar daca ne-ar intreba cineva daca am fi dispusi sa ne mutam in alta sigur am spune amindoi "da". Visam la o casuta la tara cu flori in curte si gratar.
Daca ne simtim ca acasa in propria casa?
Ar fi putut sa se intimple asta mai repede, daca eram recunoscatoare in fata lui Dumnezeu pentru bucatica de casuta pe care ne-a dat-o, fara sa cirtesc ca lipseste aia sau cealalta.
Apoi, cred ca trebuia sa schimb unele lucruri din casa care pur si simplu nu ma reprezentau si sa le inlocuiesc cu ceva pe sufletul meu. Spre exemplu, am mai spus, nu-mi plac jaluzelele verticale pe care le avem la dormitor pentru ca-l transforma intr-un birou si nici un linoleum pe care-l avem la bucatarie.
Pentru ca eu nu ma simteam bine intr-o casa in care parca toate imi erau straine, de la mobila pe care a trebuit sa o cumparam de nevoie, la lustre vechi si perdele de demult, plus o baie care nu era deloc draguta, nici nu am invitat prea multe persoane in vizita. Doar parinti, frati, prieteni care veneau in Iasi si nu aveau unde sa doarma si cam atit.
Departe de casuta noastra, inca ma gindesc la ea si-mi pare rau acum ca ne-au trecut pragul atit de putini oameni. Cu siguranta ei nu ar fi vazut atit de multe lipsuri sau stricaciuni asa cum le-am vazut eu. Oricum, sufletul casei sint gazdele si atmosfera si nicidecum mobila sau varul de pe pereti.
Câtă dreptate ai! :) Învăţăm atât de greu să fim recunoscători...!
RăspundețiȘtergere...
Cu siguranţă aveţi prieteni care să se bucure de voi, nu de obiectele pe care le deţineţi!
Mult spor la redecorare!
Te pup, draga mea, o zi minunată!
Imi aduc aminte cum, in studentia mea, am petrecut cele mai minunate seri in case exagerat de simple, dar cu cei mai inimosi prieteni! Azi toti avem casele noastre, dar atmosfera de atunci nu cred ca o vom mai niciodata!
ȘtergereO sa va intoarceti si o sa schimbi aura casei, sunt sigura :) Perdele noi, luminoase si vaporoase, o cuvertura inflorata, poate chiar si o saltea noua ... eu as cauta o panza brodata, ceva deosebit de-acolo din Asia si as atarna-o sau as pune-o in rama la capatai in dormitor. Iar baia nu-i greu de renovat, incet, incet o sa le puneti toate le punct. Omul sfinteste locul, nu-i asa ?
RăspundețiȘtergereAm uitat sa spun ca baia-i gata!!! Am terminat renovarea inainte sa plec din RO. :)
ȘtergereExact asta ne trebuie: perdele simple, cuvertura ca sa nu avem toata ziua patul cu lenjeria la vedere, si un tablouas ceva... sa nu mai sune camera a gol! :)
Cu rabdare, omul le face pe toate! :)
Cand ne-am mutat noi in apartament (tot 2 camere avem), de abia terminasem facultatea de doua luni, nu lucram niciunul inca. Prin urmare ne-au ajutat parintii care l-au varuit (simplu, cu alb) si-au cumparat strictul necesar: frigider, aragaz si mobila in dormitor (noi am ales, ei au platit). Mai aveam si un covoras de la nunta (stii ca este un obicei, in unele parti, ca mirii sa stea in biserica pe un covor nou) si o perdea (cumparata atunci cand locuisem in gazda, in studentie)
RăspundețiȘtergereRestul casei era goala-goluta, nu mai era nimic. Pe jos era ciment, in afara de camere unde era un parchet bun. In sufragerie imi tineam pe jos, in cutii, toate cartile si alte lucruri pe care nu aveam unde sa le depozitez inca. Camara mi-a fost de mare ajutor, acolo mi-am pastrat, multi ani, pe rafturi, vasele si toate cele necesare la bucatarie. Uitasem: aveam si o masa micuta la bucatarie, lasata de vechii proprietari, deci aveam si unde sa mancam. Baia arata ca acum 30 de ani.
Incet-incet, de-a lungul anilor, am cumparat ceea ce ne lipsea, am modificat baia, am schimbat geamurile etc. Inca ar mai fi lucruri de facut (de exemplu, inca n-am apucat sa schimbam usile de la camere, desi mi-ar placea)
Dar eu am fost fericita ca am locul meu chiar daca era asa, gol. Poate altor oameni li s-ar fi parut ca e deprimant, nu stiu. Nu eram constienta pe atunci pe ce lume traiesc ca sa-mi dau seama ca trebuie sa-i fiu recunoscatoare lui Dumnezeu, eram si prea tanara, insa eram fericita si bucuroasa ca sunt intr-un loc nou, al meu.
Dupa cum ti-ai raspuns, la tine a fost de vina faptul ca ai stat printre lucrurile altcuiva. Daca treptat, incet, dupa posibilitati, ca nimeni nu va grabeste, le vei inlocui, sunt sigura ca-ti va fi drag sa stai acasa (de exemplu, asa de mult se schimba aspectul camerei doar inlocuind perdeaua!) Bine, asta doar daca nu cumva ai de gand sa te muti si atunci nu ar mai merita sa investesti.
:*
Posibilitatea de a ne muta prea curind din aceasta casa nu prea exista. Doar daca ma mai trimit prin vreun colt de lume sa lucrez. :)
ȘtergereAsa ca nu mai visez cu ochii deschisi la gradinute care nu exista, ci o sa plantez pe balcon un ghiveci cu levantica!
La capitolul investitii, am uitat sa spun ca deja am renovat baia! Trebuia pentru ca arata exact asa cum ai descris-o pe a ta cind te-ai mutat: veche de tot! Altele (investitii) prea mari nu cred ca vom face. In fond nu ne dorim nimic de lux sau la moda, ci doar pe sufletul nostru.
Mi-a placut mult povestea ta! Seamana cu cea a parintilor mei care isi amintesc cu acelasi drag de perioada in care s-au mutat la casa lor. Desi nu aveau practic mai nimic, erau tare bucurosi ca au casuta lor si pe mine alergind printre cutii! Aveam doi ani cind s-au mutat de la o garsoniera inchiriata la apartament.
Mare adevar ai zis: uneori ar trebuie sa fim recunoscatori lui Dumnezeu si pentru peticul de casuta pe care il avem. Si eu am doar doua camere si am avut aceeasi tendinta, odata ce m-am vazut in casa...sa mi se para insuficient. Dar apoi mi-am dat seama cat mi-am dorit si astea 2 camere si ce eforturi am facut sa le avem si pe acestea si chiar ar trebui sa ii multumesc lui Dumnezeu ca ne-a ajutat sa luam apartamentul. Unde pui ca la inceput ne-a fost greu...ai nostru nu au putut sa ne ajute cu bani si a trebuit sa luam noi tot ce ne trebuie iar cand te muti intr-un apartament gol.....nici nu stii ce iti trebuie mai intai!
RăspundețiȘtergereSfatul meu este pe cat posibil sa iti pui amprenta pe apartament chiar si cu lucruri mici. De ex. sa schimbi jaluzelele cu perdele, sa faci alta fata la canapea etc....asa incat incet sufletul tau sa fie ACASA.
Sint sigura ca nu v-a fost usor... chiar ca nici nu stiai de unde sa incepi. Si unde mai pui ca sint si toate scumpe si te simti nevoit sa le faci pe prioritati!
ȘtergereNoi am luat mobila sa avem unde dormi, apoi aragaz, frigider si masina de spalat. Am stat un an de zile fara mobila la sufragerie si abia anul trecut am reusit sa renovam baia... Inca mai sint de facut, dar cu rabdare... le vom duce la bun sfirsit! :)
Imi doresc sa-mi pun amprenta in casa... si voi incerca sa inlocuiesc usor-usor lucurile care erau deja acolo cind ne-am mutat noi!
Cand m-am mutat in ultimul apartament totul era nou, absolut totul, dar m-am apucat de plans, era ca un hotel nu ma simteam deloc ca acasa, apoi...am populat totul cu dezordinea mea, cu toate cosurile, cosuletele, tablourile, sticlele, icoanele, cartile, prostioarele mele...si am fost acasa. Ceea ce e personal face casa sa fie casa, nu ultimele usi care se asorteaza perfect cu parchetul cu mobila, cu gresia... Am fost in case unde nu se cumparase nimic major si nu se renovase nimic de 20 ani si m-am simtit spectaculos, nu mai voiam sa plec. Lucrurile, camerele, casele trebuie sa spuna o poveste...
RăspundețiȘtergereChiar asa! Acasa e acolo unde sintem noi prezenti cu sufletul si tot ce ne apartine! Altfel ar fi doar un spatiu intre patru pereti...
ȘtergereCasa noastra inca isi scrie povestea si ne bucuram sa fim noi cei care contribuim la ea. Parca uneori imi doresc sa fie una fara sfirsit... adica sa nu ajungem intr-un punct in care sa nu mai fie nevoie e nimic... iar alteori, vreau ca sa se termine mai repede! O sa gasesc o modalitate sa pun in valoare toate lucurile dragi care ma reprezinta!
Eu locuiesc cu parintii ... .Mi-ar place sa am un coltisor al meu! Asa ca bucura-te ca ai loc unde sa aduci micul tau univers.
RăspundețiȘtergereAsa cum a spus si Anca, o casa trebuie sa spuna o poveste! :)
Sa ai o seara placuta!
Uite ca si asta e un aspect pe care uneori il uit: o casa... doar a noastra! Avem o relatie buna cu parintii - si ai mei si lui, dar locuitul sub acelasi acoperis mai poate isca "scintei". Nu stiu, Melly, dar Doamne ajuta sa ai intr-o buna zi un coltisor care sa fie numai al tau!
ȘtergereNoi am facut 1 an de cand ne-am mutat si inca nu ma simt acasa acasa...insa suntem bucurosi extrem ca stam singuri.
RăspundețiȘtergereSi nu pentru c alipseste ceva sau nu este de ajuns ori prea mult...ci pentru ca nu ma simt inca acasa acasa in ea...Nu este legat de lucruri.
Eu iti doresc sa reusesti sa ai casuta ta la tara,cu flori si gratar.
Te imbratisez!
Si eu sint fericita ca stam singuri! Ne-am mutat impreuna imediat ce ne-am casatorit. Nu stiu cum e sa stai cu parintii, dar nici nu-mi doresc sa experimentez desi avem o relatie buna cu ei. :)
ȘtergereSincera sa fiu am discutat impreuna si am decis sa ne mutam in chirie, chiar daca am fi avut loc in casa socrilor (un apartament foarte mare cu 3 camere). Asta ca sa invatam sa ne descurcam si singuri si evitam orice problema.